Linia verde: 250 107

Titlu

Competiţia Moldova Eco – Energetică are un regulament optimizat
02/18/2014 - 14:58

07.02.2014, Chișinău - Noile reguli de participare și desfășurare a competiției Moldova  Eco Energetică au fost stabilite în urma analizării tuturor etapelor concursului și a examinării rezultatelor chestionarului de opinie, efectuat post eveniment. Totodată, membrii Consiliului de Coordonare Moldova Eco – Energetică, reuniți în ședință la 7 februarie, curent, au stabilit că  Ceremonia de premiere Moldova Eco - Energetică va avea loc, anual, în prima vineri a lunii decembrie.

 

Vicepremierul, Valeriu Lazăr, care a prezidat ședința Consiliului, a ținut să sublinieze faptul că această  Competiție și-a demonstrat importanța în timp, devenind un punct de reper  pentru realizările remarcabile din domeniul eficienței energetice și a resurselor de energie regenerabilă. Proiectele participante au în spatele lor istorii de succes, ce servesc drept exemplu și motivație, inspirându-i și pe alții.

Pentru a oferi timp suficient celor interesați să participe în cadrul celei de-a IV-a ediții a competiției Moldova Eco – Energetică, s-a decis extinderea perioadei de depunere a dosarelor . Ediția curentă a concursului va fi lansată la 5 martie,curent,  iar persoanele fizice și juridice vor putea depune dosarele până la data de 5 august, 2014. De asemenea, din acest an vor putea fi depuse proiectele ce au fost realizate până la data depunerii dosarelor .

 

Dosarele vor putea fi depuse pe site-ul Agenției pentru Eficiență Energetică ( www.aee.md ), tot aici poate fi consultat regulamentul de organizare a competiției, dar și alte informații suplimentare.

 

modelul_costului