Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Published on Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (https://old.mded.gov.md)

Acasă > Portul Internaţional Giurgiuleşti devine un nod comercial important în regiune

5 septembrie 2014, Chişinău – Primul terminal feroviar cu ecartament mixt, care va interconecta Republica Moldova și ţările din Uniunea Europeană, a fost inaugurat în Portul Internaţional Giurgiuleşti, la 4 septembrie curent. La eveniment a participat ministrul Economiei, Andrian Candu împreună cu ministrul Transporturilor Vasile Botnari, conducerea Portului Internaţional Giurgiuleşti, reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ai administraţiei publice locale. Evenimentul a făcut parte din agenda unei vizite de lucru comune a miniştrilor Economiei şi Transporturilor la sudul ţării.

 

Primul eveniment la care au participat oficialii a fost inaugurarea primului terminal feroviar de transportare a produselor lichide, prin care vor fi importate şi exportate produse petroliere şi  uleiuri. Investiţia în proiect constituie două milioane de euro şi a fost alocată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare în parteneriat cu o bancă comercială din Republica Moldova.

 

În cadrul vizitei, ministrul Economiei a vizitat mai multe terminale de pe teritoriul Portului Internaţional Giurgiuleşti, informându-se cu privire la activitatatea acestora, dificultăţile cu care se confruntă, dar şi despre rezultatele obţinute. 

 

În aceeaşi zi Ministrul Economie s-a întâlnit cu studenţii Facultăţii de Economie a Univerităţii de Stat “Bogdan Petriceicu-Haşdeu”, unde a fost lansat Centru de dezvoltare a carierei SYSLAB. Acest centru va instrui şi va ajuta proaspeții absolvenți şi emigranții reveniți să-şi găsească un loc de muncă decent în țară. Proiectul este implementat în perioada 2013-2015  cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei şi PNUD şi are un buget total de 871.568 dolari SUA.

 

Vizita în raionul Cahul s-a încheiat cu o întâlnire a miniştrilor la Consiliul raional cu primarii şi antreprenorii din raion. Andrian Candu a  discutat cu antreprenorii despre oportunităţile liberalizării comerţului cu UE, odată cu crearea Zonei de Comert Liber Aprofundat şi Comprehensiv UE-RM. Ministrul Economiei a vorbit despre modelul european de business, ce presupune reguli clare de derulare a afacerii, competitivitate şi orientare spre export, reiterând că pentru antreprenorii competitivi oportunităţi sunt multe, autorităţilor revenindu-le misiunea să-i ajute să le valorifice. De asemenea au fost abordate subiecte cum ar fi comerţul fructelor şi legumelor, instrumentele de suport în afaceri, programele de finanţare, proiectele de eficienţă energetică s.a.


URL sursă:https://old.mded.gov.md/ro/content/portul-international-giurgiulesti-devine-un-nod-comercial-important-regiune